Președintele ARCA, Vlad Vameșu, explică la Antena 1 cum va funcționa portalul “Construim Împreună” – Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor

Președintele Asociației Române a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA), Vlad Vameșu, a explicat pentru Antena 1 cum va funcționa “Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor” – “Construim Împreună”, primul portal dedicat unui domeniu strategic.

Portalul, rezultat al unui parteneriat unic în România între Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA), Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, ar putea fi functional în octombrie anul acesta.

Pe de o parte, firmele care activează în cadrul asociației noastre și alte firme din infrastructură își vor ridica pe site nevoile de forță de muncă, pe ocupații, iar pe de altă parte, doritorii, cei care nu au în momentul de față un loc de muncă sau cei care doresc să-și schimbe locul de muncă, pot aplica prin intermediul platformei”, a explicat președintele ARCA pentru “Observator”.

La jumătatea acestei luni, președintele Asociației Române a Constructorilor de Autostrăzi, Vlad Vameșu, s-a întâlnit cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, și cu președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Victor Picu. Au fost puse bazele parteneriatului unic între celei trei entități pentru crearea primului portal dedicat unei industrii de o importanță strategică.

Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor – „Construim Împreună” – va fi un portal online, creat pentru a facilita identificarea forței de muncă necesară creșterii capacității de construcție a firmelor din domeniu, precum și găsirea, într-un timp scurt, a unui loc de muncă de către:

  • românii întorși din străinătate în contextul pandemiei de Covid-19;
  • lucrători care doresc să-și schimbe locul de muncă și sunt dispuși să urmeze cursuri de calificare/specializare;
  • șomeri din domenii conexe, pentru care reconversia profesională se poate asigura rapid;
  • tineri absolvenți de școli profesionale, licee tehnice și facultăți de profil, aflați în căutarea unui loc de muncă.

Pentru realizarea portalului “Construim Împreună” vor fi corelate:

  • bazele de date ale ANOFM cu distribuția regională a șomerilor;
  • datele firmelor de construcții privind necesarul de forță de muncă pentru șantierele deschise în prezent;
  • estimările referitoare la necesarul de forță de muncă pentru viitoarele proiecte de infrastructură, într-o perspectivă de 10 ani, conform Master Planului General de Transport;
  • informațiile comune ale instituțiilor statului și companiilor private despre necesarul de cursuri de formare/calificare.

spot_img